Incep prin a intreba
Tocmai am citit un pasaj dintr-o carte. Nu vreau sa critic in nici un fel nimic legat de carte sau de autorul ei. Doar ca pasajul m-a lasat putin... uimit, poate confuz.
Pasajul in sine mi s-a parut superficial (desi autorul cartii se bucura de o reputatie de om cult si profund, pe care nu am nici un drept sa o contest). Fara sa intru in detalii... pasajul facea uz de o metafora pentru a enunta "ce ar trebuie fiecare parinte sa-si invete copilul".
Din nou, fara sa critic sau sa judec... ideile din pasajul respectiv sunt des intalnite (e greu sa vindeci rani, ca bogatii nu sunt neaparat fericiti, fericirea vine din tine etc), iar prima mea reactie a fost de repulsie. Repulsie pentru ca in sinea mea sunt convins ca oricine ar citi cartea va zambi cand va citi pasajul, il va aproba, va intoarce pagina crezand ca niste idei noi si frumoase i-au fost intiparite in subconstient... cand de fapt, autosugestionare. (simt necesar sa subliniez ca nu judec pe nimeni, nu vreau sa critic vreun stil sau vreun autor sau vreun cititor... e cel mult o constatare bazata-spre rusinea mea-pe niste date nu in totalitate concludente).
Autosugestionarea asta din partea cititorilor care cauta cuvinte frumoase si idei asezate creativ in pagina mi-a fost aratata de niste studenti ai facultatii de psihologie acum vreo 2 ani. De atunci am prins ideea ca nu are rost sa citesti o biblioteca daca nu depui efort sa intelegi fenomenele/comportamentele prezentate. Conceptul asta de citit pasiv, neangajat in procesul (de altfel fascinant) al inglobarii informatiei din niste pagini... s-a generalizat la mine in capsor. Astfel, de fiecare data cand mai intai ma atrage forma, apoi continutul, asez continutul in dosarul cu "idei superficiale".
(Imi cer scuze pentru exprimarea ambigua de pana acum).
Din nou, sunt mai mult decat convins ca majoritatea cititorilor stiu sa aplice eventuale invataturi prezentate in carti. De altfel, chiar si cititul asta pasiv isi are avantajele (in a atrage oamenii spre principii frumoase, in a da un sentiment de siguranta in fata relativitatii si complexitatii propriei noastre psihologii etc). Nu vrea sa critic sau sa ma plang, se pot spune idei la fel de frumoase despre orice.
Insa altceva m-a lasat putin surprins. Revenind la reactia mea de repulsie, ideile prezentate in pasajul din carte sunt... ei bine sunt ancorate in realitate. Da, trebuie sa fii atent si sa nu ranesti si da, satisfactia are radacini complexe. Dar, eu cum as rescrie ideile astfel incat sa-si pastreze substanta si sa-si pastreze valoarea estetica? Cum eviti cititul pasiv si dorinta de a cauta ideile scrise frumos peste cele cu substanta? Cum suna acea poveste?
Mi se par niste intrebari pertinente. Le las aici, vreau sa vad unde ajungem.
Pasajul in sine mi s-a parut superficial (desi autorul cartii se bucura de o reputatie de om cult si profund, pe care nu am nici un drept sa o contest). Fara sa intru in detalii... pasajul facea uz de o metafora pentru a enunta "ce ar trebuie fiecare parinte sa-si invete copilul".
Din nou, fara sa critic sau sa judec... ideile din pasajul respectiv sunt des intalnite (e greu sa vindeci rani, ca bogatii nu sunt neaparat fericiti, fericirea vine din tine etc), iar prima mea reactie a fost de repulsie. Repulsie pentru ca in sinea mea sunt convins ca oricine ar citi cartea va zambi cand va citi pasajul, il va aproba, va intoarce pagina crezand ca niste idei noi si frumoase i-au fost intiparite in subconstient... cand de fapt, autosugestionare. (simt necesar sa subliniez ca nu judec pe nimeni, nu vreau sa critic vreun stil sau vreun autor sau vreun cititor... e cel mult o constatare bazata-spre rusinea mea-pe niste date nu in totalitate concludente).
Autosugestionarea asta din partea cititorilor care cauta cuvinte frumoase si idei asezate creativ in pagina mi-a fost aratata de niste studenti ai facultatii de psihologie acum vreo 2 ani. De atunci am prins ideea ca nu are rost sa citesti o biblioteca daca nu depui efort sa intelegi fenomenele/comportamentele prezentate. Conceptul asta de citit pasiv, neangajat in procesul (de altfel fascinant) al inglobarii informatiei din niste pagini... s-a generalizat la mine in capsor. Astfel, de fiecare data cand mai intai ma atrage forma, apoi continutul, asez continutul in dosarul cu "idei superficiale".
(Imi cer scuze pentru exprimarea ambigua de pana acum).
Din nou, sunt mai mult decat convins ca majoritatea cititorilor stiu sa aplice eventuale invataturi prezentate in carti. De altfel, chiar si cititul asta pasiv isi are avantajele (in a atrage oamenii spre principii frumoase, in a da un sentiment de siguranta in fata relativitatii si complexitatii propriei noastre psihologii etc). Nu vrea sa critic sau sa ma plang, se pot spune idei la fel de frumoase despre orice.
Insa altceva m-a lasat putin surprins. Revenind la reactia mea de repulsie, ideile prezentate in pasajul din carte sunt... ei bine sunt ancorate in realitate. Da, trebuie sa fii atent si sa nu ranesti si da, satisfactia are radacini complexe. Dar, eu cum as rescrie ideile astfel incat sa-si pastreze substanta si sa-si pastreze valoarea estetica? Cum eviti cititul pasiv si dorinta de a cauta ideile scrise frumos peste cele cu substanta? Cum suna acea poveste?
Mi se par niste intrebari pertinente. Le las aici, vreau sa vad unde ajungem.