Greu, greu
De o parte şi de alta a hipocampusului şobolanilor s-au pus nişte electrozi pentru a stimula hipersecreţia unor hormoni responsabili pentru senzaţia pe care o simţim când spunem "Sunt fericit!"
Nimic nou sub soare. Doar că asta înseamnă că fericirea (in forma ei pură, chimică) poate fi fabricată.
De fiecare dată când e fericit, se intreabă ce îl motivează. Să păstrezi fericirea... e atât de relativ, nu prea motivează. Probabil pentru că vede fericirea ca pe ceva material, pe care o data ce îl are nu îl poate scăpa. Sau poate nu caută fericirea, ci satisfacţia.
Adevărul e ca nici unul din noi nu ştie. Şi poate aici ar trebui să facem o schimbare.
Se gândea... "Ştii, până la urma orice bine tot pentru tine îl faci... ca să traieşti Tu sănătos. Motivaţia a fost mereu intrinsecă. Frica de lege, de Dumnezeu, de mâna părintelui, de o viaţă clasificată ca fiind un eşec. De eşec. Oare aici e locul în care specia umană va claca? Oare aici genele noastre descoperă că au apucat-o pe calea greşită de la bun început?"
Nu dramatiza. De obicei previziunile sunt subiective. Dar de acord. O persoană matură ar avea în prim-plan interesul speciei. "Doar în filme." Bine că măcar acolo. "Nu suntem maturi." Nu mai avem luxul timpului. "Propui sa ardem paşii? Nimeni nu a mai mers acolo. " Într-adevăr, e un risc. "Mă doare să admit." Şi pe mine... dar hai să terminăm cu şarada asta. Va dura, dar efortul mereu are un efect. Am muncit până acum, o putem face şi de acum încolo. "Vorbeşti ca şi cum ai şti despre ce e vorba. Ştii, eşti şi tu la fel de om ca toţi. Ce, încerci să mă inspiri pe mine, acum, in deplină criză? Am vazut oameni ca tine, plin de replici teatrale... dar goale în conţinut." Atunci îmi asum asta, iar când am să vin la tine din nou, fii pregătit să te simţi schimbat. Nu în versiunea mea, ci în a ta.
De fiecare dată când e fericit, se intreabă ce îl motivează. Să păstrezi fericirea... e atât de relativ, nu prea motivează. Probabil pentru că vede fericirea ca pe ceva material, pe care o data ce îl are nu îl poate scăpa. Sau poate nu caută fericirea, ci satisfacţia.
Adevărul e ca nici unul din noi nu ştie. Şi poate aici ar trebui să facem o schimbare.
Se gândea... "Ştii, până la urma orice bine tot pentru tine îl faci... ca să traieşti Tu sănătos. Motivaţia a fost mereu intrinsecă. Frica de lege, de Dumnezeu, de mâna părintelui, de o viaţă clasificată ca fiind un eşec. De eşec. Oare aici e locul în care specia umană va claca? Oare aici genele noastre descoperă că au apucat-o pe calea greşită de la bun început?"
Nu dramatiza. De obicei previziunile sunt subiective. Dar de acord. O persoană matură ar avea în prim-plan interesul speciei. "Doar în filme." Bine că măcar acolo. "Nu suntem maturi." Nu mai avem luxul timpului. "Propui sa ardem paşii? Nimeni nu a mai mers acolo. " Într-adevăr, e un risc. "Mă doare să admit." Şi pe mine... dar hai să terminăm cu şarada asta. Va dura, dar efortul mereu are un efect. Am muncit până acum, o putem face şi de acum încolo. "Vorbeşti ca şi cum ai şti despre ce e vorba. Ştii, eşti şi tu la fel de om ca toţi. Ce, încerci să mă inspiri pe mine, acum, in deplină criză? Am vazut oameni ca tine, plin de replici teatrale... dar goale în conţinut." Atunci îmi asum asta, iar când am să vin la tine din nou, fii pregătit să te simţi schimbat. Nu în versiunea mea, ci în a ta.