Scriu în crize.
Și când e personal, nu înțelegi. Și când înțelegi, deja o interiorizezi, o faci a ta. Cum vrem noi totul, mereu. Dar nu așa, ci totul totului. Cu cuțitul ală de ți l-ai înfipt în suflet și acum curge toată lumea prin el, fără să lași nimic... nu te gândi prea departe, ia-o literalmente, asta vreau să spun, că vrei tot. Din momentul în care înțelegi, îți asumi tot creditul, discreditezi orice simțământ al altei persoane. De aia există clișee, sunt ușor de înțeles.
Iar eu când fac, nu vreau să dau altora. E al meu. Mi-e frică să te văd cu sufletul perforat așa.
Vreau să șterg rândurile astea. Simt că sunt copiate de undeva, că ideile sunt vechi, ușoare. Iar că eu nu pot să le dau și tu le ignori de îndată ce le primești. Mă judeci. Sau eu nu sunt încă suficient de matur.
Vreau să zic că mi-e frică? Că iar ajung în stadiul inferior celui care mă aflu? De data asta măcar știu că e inferior... deși mă face să mă simt atât de greșit. Da, sunt greșit. Omoară-mă, doar lasă-mă în continuă schimbare. Nu citi, îmi va face bine.
O gură de apă în deșert, asta nu vei înțelege. Rămâne a mea... dorul, durerea. Iar tu ești frumoasă, iar tu ești frumos, înădușind un surâs de dispreț,de lehamite, de infatuată încredere în sine.
Dragă limbă română, îți vorbesc doar o mica parte din frumosul tău trunchi,dragi prieteni, vă văd doar în lumina reflectată de voi, prin prisma infimei mele vieți. Dragă viață, sunt om, n-am ce-i face și nici n-aș vrea.
Dragoste, nu știu decât că dezamăgesc, fiind tu hormoni, ființă, sau simplă stare.
Nu mai știu în seara asta decât să fiu un romantic melancolic, să scriu ce vreau, să uit să fiu matur și doar să fiu.
Dar vino, tu, de-mi dezleagă minți, eu merg să simt. Îmi pare rău, încerc să-mi pese, dar mintea mi se blochează între a rămâne lucid și matur și a simți mai mult și a lua totul pentru mine. Tu crești, te văd, eu nu mă văd.
Mă va durea, vreau doar să zic... produsul ce sunt eu sunt produs de tine, iubire... ceva creativ n-am, doar reproduc. Îmi reproșez, caut dureri cunoscute, te caut, te omor cu gândurile mele obsedante.
Dar au țânțarii ce să mănânce diseară? Au. Ai pe cineva să te iubească și să aibă grijă de tine? Ai. Ai ce n-am. Măcar dă un semn că te distrează.
O iau la vale rău... o merit.