Absolut nici o poezie, dar chiar nici una... sa ma ierte Poe, dar nici una nu transmite la fel de mult ca doua randuri scrise de un vechi prieten, pe care le intelegi si le lasi sa te inunde cu orice mic sentiment le simtea. Cand citesti o poezie proasta rau si totusi zambesti, pur si simplu trimite cu plugul capacitate de empatie. Asa ca dragi poeti clasici, sunteti voi ok, dar stati in alt cartier.
Spațiu spațiu spațiu spațiu ospăț spațiu
Bine. Nu știu ce să scriu. Ceea ce e ciudat. E a suta oară când stau pe același scaun. Cu aceeași melodie, simțind același lucru. Lucruri, adică. Mintea mea merge iar în fraze scurte, caută dramatism, știi tu. Îmi e frică pentru că retrăiesc același lucru de prea mult timp... simt că omoară tot ce e mai bun în mine, dacă a mai rămas ceva... Mi-am pus jurnalul pe un blog în ideea că o idee explicată cuiva nu e chiar la fel de pierdută. Când cânți, nu vrei ca sunetele să se piardă în pereți și în urechile tale. Când plângi, e bine să fie cineva acolo. În fiecare cotlon se răspândește frica, mâhnirea, singurătatea. Oriunde ești nesigur, singur, înfricoșat, frustrat. Să îi înveți pe alții din greșelile tale. Nobil. O iluzie. Aștept cu picioarele-mi legănându-se peste bordură. Poate am să învăț într-o zi, mereu încerc, mereu greșesc. Oversharing with the void. Best fucking illusion I could have been sold. Go team I, go, go...