Absolut nici o poezie, dar chiar nici una... sa ma ierte Poe, dar nici una nu transmite la fel de mult ca doua randuri scrise de un vechi prieten, pe care le intelegi si le lasi sa te inunde cu orice mic sentiment le simtea. Cand citesti o poezie proasta rau si totusi zambesti, pur si simplu trimite cu plugul capacitate de empatie. Asa ca dragi poeti clasici, sunteti voi ok, dar stati in alt cartier.
Noiembrie
Un rece adanc roade constiinta. Amintirile sunt o lumanare, dar si aceasta rece. Cautand intelegere intre milioanele de decizii, ma privesc afundat intr-un amestec de melancolie si fantezie. Nu pot scapa la nesfarsit de frigul transant. Lumea trecuta ma cheama inapoi, insa nu pot trai in amintiri, si nici din ele. Certitudinea rutinei se transforma intr-un sir nesfarsit de intrebari legate despre ce ar fi putut sa fie. Pe limba cui pot intelege singuratatea proprie? Ma uit gresit in oglinda, caut in nestire pentru ce? Caut in muzica, in scriere, in limbi straine, in parcuri, si in mine uneori. Caut infometat, si totusi raman flamand. Copacii se scutura si se inchid in ei. Lumina ne-o facem noi. Caldura o facem noi. Tot ce era frumos se scurge printre degete, precum amintirile. Nu le poti apuca, ele vin si trec. Vin si trec. Nu pot forta, nu pot intelege, nu pot cuprinde cu imaginatia, ce ar trebui sa fac. Simt ca nu ma pot ruga decat, sa se intample ceva, precum au scris si ...