Goala e viata

Metaforele sunt si ele un mod de a pune problema. Mereu am crezut ca sunt folosite ca peocedeu de distorsionare a realitatii suficient de tare incat sa realizezi ca traiesti, dar totusi nearatand intru totul hidosenia problemei.
Iar vietile noastre sunt pline de metafore. Adica "#$^@ mea", nu "vorbele si faptele tale imi ranesc integritatea pe care cred ca o am, te rog revizuieste-ti comportamentul sau chinuie-te sa ma minti".

Ador momentele in care realizez ca nu am nimic. Ca am pierdut totul. Posesiunea, desi drept din nastere, e doar un lant in strangulandu-ne sufletul. Fie ea materiala, sociala, spirituala. Experienta e o posesiune, prietenii, cunostintele, durerea, regretele, asteptarile, scopurile, religia, opiniile, preconceptiile, anxietatea...
Durerea.

Nimic nu am trait mai intens decat momentul in care am realizat ca nu am nimic, nu reprezint nimic. Nu aveam alta sansa decat sa fiu eu, sincer. Liber de boli, de ignoranta, de razboaie, de judecata altora, de concurenta, de ura.
Dragostea mereu ramane, ura nu.

E al treilea asemenea moment in viata mea.

The trees that wear hats are finally coming back. Let the stage be set yet again, let us play until the floor cracks and we fall back into the yonder.

Long live the ether.

Popular posts from this blog

Years ago...

Heroic Forget-me-nots

I wish I could keep writing forever