Memories

It just keeps occuring to me..  that existential why.
Again, I tell myself... anything... to what purpose? A God, ourselves... but what, exactly? For if we disappear, so does any former-superior beings purpose... and if God had us as a purpose... how is he any different for us?

Shallow questions for a quiet afternoon.

But what if we really didn't have a purpose (that is, other than one we put for ourselves)? What if our survival or death will ultimately not matter to anyone? What if the Universe just is... devoid of any universal purpose?
Afterall... the Universe, as far as we can tell... is basically empty.
99.9999999999999... and on and on and on..
Emptiness.
I mean... statistically... matter to the universe is like a grain of sand compared to the Virgo supercluster.
We are the exception...

And we STILL managed to exist... to have all the life sustaining conditions meet and the rythmicity of our home stagnant and all that good stuff.

It's too_____to fit into words.
Now i feel lucky and thankful. That's an improvement.

When I come to think of it... how many of us get to feel like all the universe wouldn't even be called like this if we weren't here? I mean... without us... nothing would have sense... to whom would the universe be born and then die? It would almost we like it never even existed... even though it does.
Of course... it doesn't care.. it can't care... or i simply don't know.

But even when we do realise we are, in every aspect and DNA base unique... we still kill each other... I feel empty again. We're ruining what probabilities have given us. We don't care. And who are we to blame? Who am I to judge? Can't answer... there us no supreme court to dictate the answer.

But... the laws of physics are there regardless of who cares and who asks.
And matter wants to be efficient and consume as little energy.

Which is what each one of us wants. And us as a species.
That's a role too..  that I'm happy to fill in. And I feel accomplished.

And lucky.

Thanks, Universe. :)

Popular posts from this blog

Day doesn't matter: The coming of age

We live through watching energy fade. So, we stand by fuel as it burns. We comfort in the heat, only to give it away. Do we see others as fuel? Age of enclosure, of recycling pain and comfort. Words fade quickly, mistery multiplies.  The tired mind of a a mouth stuck with the idea of the original between everything that's already been said. To innovate, negate, to develop, build not upon. Words are meaningless. You will care not for them, for they won't satisfy anything in you. It takes to much just to burn like fuel. Oh, but don't you see, the mean will take your heat without you even knowing. You could have been merciful, now you're being robbed.
Read more

I miss you

Pentru că mi-e frică să ți-o spun în față... nu prea mă ajută. Dar da, mi-e foarte dor de tine... nu știu, sunt cam ciudat, nu știu ce să fac. Știu, știu... nu e lung, e siropos, nu e prea social acceptabil, nimănui nu-i pasă, e plictisitor de citit, e prea sincer. Nu e complet lipsit de interpretări. Adică, dacă ai vrea, ai putea să faci din astea niște rânduri foarte frumoase, chiar sper asta. Dar mna, nu mi-e dor de tine pentru că mă vezi des așa cum sunt. Frustrări, vin, le accepți și trec și mergi și mori și trebuie să sacrifici sentimentul de împlinire dacă vrei ca viața ta să poată continua. E așa de sec, de tipic, de adolescentin. Nu a absolut nimic special. Dar și când era special, era la fel. Deci și cele mai seci rânduri sunt speciale. Le scriu pentru tine, deci normal. Dar în x cuvinte nu am să mai scriu. Deci te poți reîntoarce la a nu primi nimic special de la mine. Nu se schimbă nimic, ne vedem în 4 zile, și nimeni nu se simte împlinit. Dar dacă îmi răspunzi, nu mai
Read more
Pentru a se putea adapta mai uşor unei lumi din ce in ce mai schimbătoare, în care societatea cere mai mult ca niciodată oameni maturi şi oneşti, ce se ghidează dupa nişte principii bine întipărite, nevoia unui copil, în primii 18 ani ai vieţii sale, de grijă, educaţie şi dragoste, nu a fost nicicând mai mare. Deşi principiile morale de bază în ceea ce priveşte creşterea unui copil sunt cunoscute de majoritatea populaţiei, o privire fugară aruncată asupra realitaţii ne confirmă contrariul, mai ales când vine vorba de centrele instituţionalizate, în casele de copii. Violența, fie ea fizică sau doar verbală, aduce cu ea mari probleme în ceea ce priveşte dezvoltarea corectă a individului. Lipsit de grijă şi de compasiune, fără un îndrumator care sa îl ghideze pe drumul întortocheat al creşterii în vârstă, psihicul copilului va începe să acumuleze frustrări. Cu cât mai mult se prelungeşte tratamentul, cu atât mai mult e de suferit, primele victime fiind educaţia şi capacitatea de relaţio
Read more