Trees that wear hats

Draft 1 The backspace key erased about 200 letters so far and you'll never get to know whatever information they contained. Is that frustrating? It might have been an insight into string theory, but no one will ever know. Aristotles' ideas of calculus have been simply erased from his manuscript... should we regret that? Same goes with bad decision making... but life, this way... it's nothing more than just failures, accidents, fails, mishaps, hatred and blames and judgements, courts that 'decide' who is 'right' and what is justice. We do need justice for our society to work, but this is not quite the point. We give ourselves the authority to decide and blame and judge almost anything. We talk a lot about who is to blame, personal developement, being that 'better' person. It has to 'feel' right first, we have to be integre, or maybe you don't believe in all this and want the opposite. Every person has an idea, a personna(-i

"Ha! Taci. Te rog. Te oblig. Taci! Taci putin, simte tensiunea, simte putin si tu ceva. Esti incapabil. Devin nebun cat stau langa tine. Violent, ce n-as da sa te pot snopi cu sunetul meu. Muguras de fluier. Feciorelnica primadona a unei prefate. Crezi ca mai am rabdare cu tine? Cata compasiune crezi ca am, cata intelegere? Daca mi-ai vazut doar starile astea, nu ma cunosti. Ce? Te sperie? Inca nu mi s-au inrosit ochii... ce raspunsuri cristaline prin inima. Taci. Ce credeai ca se intampla cand moare zambetul de pe mine? Ca renasc si devin mai bun? Ha, eu sunt ura. Eu cred in ceva si tu nu. Eu am principii. Eu ma laud cu munca, tu nu te poti lauda, ti-e rusine. TACI! Ai inflorit, pleura pe creier ce esti. O sa-mi iau un cutit si te tai pornind din lobul occipital. Atunci de abia devin orb cu ochi rosii." -zise puiul de.om catre adictie

Metaforele sunt si ele un mod de a pune problema. Mereu am crezut ca sunt folosite ca peocedeu de distorsionare a realitatii suficient de tare incat sa realizezi ca traiesti, dar totusi nearatand intru totul hidosenia problemei. Iar vietile noastre sunt pline de metafore. Adica "#$^@ mea", nu "vorbele si faptele tale imi ranesc integritatea pe care cred ca o am, te rog revizuieste-ti comportamentul sau chinuie-te sa ma minti". Ador momentele in care realizez ca nu am nimic. Ca am pierdut totul. Posesiunea, desi drept din nastere, e doar un lant in strangulandu-ne sufletul. Fie ea materiala, sociala, spirituala. Experienta e o posesiune, prietenii, cunostintele, durerea, regretele, asteptarile, scopurile, religia, opiniile, preconceptiile, anxietatea... Durerea. Nimic nu am trait mai intens decat momentul in care am realizat ca nu am nimic, nu reprezint nimic. Nu aveam alta sansa decat sa fiu eu, sincer. Liber de boli, de ignoranta, de razboaie, de judecata altor

Imi las un moment sa realizez ca reusesc sa ma exprim mai bine in scris alaturi de alti oameni decat singur. Abia incep sa imi dau seama ca prioritatile mele sunt pe dos, ca am trait in minciuna proprie. M-am concentrat pe modul in care ma vede lumea, in loc sa imi traiesc complet sentimentele. De mic, au crescut in mine complexe si frustrari. Tocmai din cauza lipsei de sinceritate... sunt slab si imi este inca frica de judecata. Nu am putut sa ies niciodata din casa increzator in mine. Asa ca am decis sa fac orice ca oamenii sa aiba o opinie buna despre mine. Am uitat ca trebuie sa ma dezvolt in interior ca abia mai apoi sa exprim asta. M-am concentrat doar pe aparente, pe asa zisele "principii" pe care mi le-am format. Cu cat mai mult realizam asta, cu atat mai mult am inceput sa urasc alti oameni pentru exact greselile mele. Pentru ca mint, pentru ca nu cred in aceleasi lucruri evident "corecte" in care credeam eu, in acelasi timp pastrand o masca de om since

Nu pot sa fiu ca tine. Nu ma pot exprima asa, am un perete in fata. E frustrant. Nu stiu ce sa iti mai zic. Te plagiez intr-una. Nu am disciplina ta, nu am toate realizarile si experienta in spate. Si totusi vreau sa fiu ca tine. Sa arat ca tine, sa reprezint pentru oameni ce reprezinti si tu, dupa atata lupta. Si nu pot. Pentru ca nu sunt tu. Versurile tale imi rasuna intre tample in timp ce imi dau seama ca daca nu ma opresc din visat, daca nu ma opresc din a incerca sa arat ca tine, nu am sa mai pot sa fiu eu insumi. E foarte greu, te vad atat de perfect. Vreau sa sar peste lupta si sa ajung direct veteran. Vreau sa vada lumea ce am de oferit. Vreau sa tin acel interview cu inima, nu cu gandul la ce vede lumea. Salvati-va simtirea de crusta de superficialitate.

All left craddled over walls Were flowers and open doors All that sounded with novel rows Were folded into paper crows... All the dreams and open rooms All my visions in 4-note grooves Nothing but a rancid taste And a goodbye whispered in haste. Now we're dancing all alone We're both waiting the room's call The room is bound to drive us back The drive has passed 10 minutes back. With your fear of what's out there Close your eyes and buy into the fear Pay the tribute to windmills long gone Draw them for your own son Pay the license to my head Pay, for my fingers bled.