Multe chei, puține uși..

Poate mintea să se afunde încet... atât de încet... în un nimic. Să primească doar informație și să tacă.
Nu știu.
Poate e capabilă să refuze. Tu ce crezi, libertate? Vreau o plimbare în care să fiu mai obosit, să nu-ți spun nimic și ție să îți placă. Vreau să nu cred nimic cu tine. Și să fiu cu atât mai sigur.
Să fiu obosit și să mă răsfețe, iar eu să nu mă simt îndatorat... cât ar fi de greu de crescut..

Cred că din nou îmi este dor. Ce pierdere... renunț să tac.

Popular posts from this blog

Years ago...

Heroic Forget-me-nots

I wish I could keep writing forever