Trees that wear hats

I am, hapf, absolutely convinced you've heard this before. "What happened, why the face? I am terrified. Of what? I am truly... profoundly happy. I don't quite get the.. They only let you be happy when they want to take something from you.." And it's alright, a way to make an idea of the world, how it's chaotic, incomprehensible due to the sheer size and speed of information.. Something else strikes me in moments of numbness such as these... why don't we figure out... the pursuit of happiness implies the everlasting fear that it might vanish. And even worse... what happiness... through the eyes, hands, ears? Is the mental one safer, or does it imply the same fear... Numb... so numb you don't even pronounce the final "b". In a sort of cosmological principle, They become One... life itself. What?

Bine. Nu știu ce să scriu. Ceea ce e ciudat. E a suta oară când stau pe același scaun. Cu aceeași melodie, simțind același lucru. Lucruri, adică. Mintea mea merge iar în fraze scurte, caută dramatism, știi tu. Îmi e frică pentru că retrăiesc același lucru de prea mult timp... simt că omoară tot ce e mai bun în mine, dacă a mai rămas ceva...  Mi-am pus jurnalul pe un blog în ideea că o idee explicată cuiva nu e chiar la fel de pierdută. Când cânți, nu vrei ca sunetele să se piardă în pereți și în urechile tale. Când plângi, e bine să fie cineva acolo. În fiecare cotlon se răspândește frica, mâhnirea, singurătatea. Oriunde ești nesigur, singur, înfricoșat, frustrat. Să îi înveți pe alții din greșelile tale. Nobil. O iluzie. Aștept cu picioarele-mi legănându-se peste bordură. Poate am să învăț într-o zi, mereu încerc, mereu greșesc. Oversharing with the void. Best fucking illusion I could have been sold. Go team I, go, go...

Lasă 2015. E anul 25 după Revoluție. Secolul I, spiritualitate în fașă, idei extremiste, oameni fără echilibru, dragoste nechibzuită și confuzie. Adepți ai democrației merg prin țări și bombardează oamenii cu un concept. Urmează căderea unui mare Imperiu, scindarea în 2 lumi. Apoi o perioadă întunecată, plină de boli, de un desfrâu hedonist, de dorința de a deține ceva, crezând că materialul ne face nemuritori. Apoi vine Renașterea, idei, inventatori, artiști, curente literare, ne scriem istoria pe noi hârtii. Noi teritorii descoperim, ducem și aducem boli, vânăm munca de mii de ani a altora, cucerim, ne certăm, ne batem și scindăm popoare. Găsim cartofi, devenim dependenți. Cartofii se îmbolnăvesc, rămânem fără, unii mor, alții sunt încoronați. Ne săturăm de tot, ne revoltăm din nou. Regi și armate mărșăluiesc prin fața publicului avid de viață. Istoria se repetă. Dar stai. E secolul I, acum se scriu apocrife. Cine să mă creadă sau înțeleagă pe mine.. acum?